POEZII RECENT ADĂUGATE

Şi mă doare pieptul şi nu ştiu ce am
De scrutez iar zarea printr-un colţ de geam,
Şi respir alene şi respir greoi,
Parcă toţi au aer doar noi amândoi
Respirăm de veacuri sub aceleaşi ploi
Tu cu pleoape-nchise, eu cu ochii goi.

Şi mi-e dor de tine ca de-un simplu gând
Şi din empatie respirăm pe rând
Eu respir a stele, ştiu că e ciudat,
Dar respir, iubite, cum m-ai învăţat
Ca o mare moartă, ca un val flămând,
Când mi-e dor de tine respir doar în gând.

Tu respiri a viaţă şi a univers
Şi zâmbind îngădui să te-nchid în vers
Şi te port prin lume, mica mea comoară,
Ce mi-a dat-o viaţa într-un ceas de seară
Şi-n cuvinte calde, cum e şi firesc,
Ating tandru fruntea celor ce iubesc."
(Luiza-Adriana Grama – Meditaţie).

“Cum să trăieşti frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori
Şi pacea din amurg dintr-o privire?
Cum să înoţi prin mările de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Şi viaţa ta să-şi afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?
E totul rânduit să se întâmple -
Cu simplitatea unei adieri -
Când de lumină sufletul se umple,
Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
Gheţarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.”
(George Ţărnea)

E vremea culorilor


Nina Cassian
E timpul sa-nviem, mi-au spus culorile
Iesite din fabula, dungi si fîsii.
Ne-au omorît elegantele, florile,
Pozele din cartea de copii.

Pîn-aici bine. Dar albastrul ciupit
De-o vehementa prea nevegetala
A scuipat si-a înverzit
Galbenul, bolnav înca din alta boala.

Albul, pierzîndu-si candidul reflex
Apara, acuza si ma lua martor.
Vinetiul, nelinistit si complex,
Se zgribulea lînga verdele tartor.

Si rosul si negrul si nuantele subtile
Cu sunetul mic la atingere,
Crescura cu sprîncene, gurese, abile,
Si fiecare avea cîte-o plîngere.

Nu lipsea mult ca vremea culorilor
Sa se amîne pentru o data mai clara.
Dar o mîna cu noroc, poate a mea,
Le-a dat drumul, prin poem, afara.

PENTRU TOTDEAUNA

Popa Ines Vanda

Lași semne peste tot pe unde treci,
Stângace gesturi de iubiri cernute,
Ștergi altă zi din calendar și pleci
Spre noaptea cu eresuri surdo mute.

Ne cuibărim dorințele-n tăceri
Și frângem așteptarea-n neputințe,
Doi robi nevindecați de remușcări,
Zdrobind înlăcrimarea în sentințe.

Alerg spre anotimpul de cleștar,
Sunt prizoniera vinei fără vină,
Cânt un refren ce știu că e-n zadar
Și smulg tot dorul meu din rădăcină.

Ești temnicierul propriei chemări,
Te-ascunzi în carapace de genune
Și tragi obloane peste lungi visări,
Sculptându-mă în stele fără nume.

Ai să mă chemi în fiecare zi,
Am să-ți răspund în fiecare noapte,
De-n astă viață nu ne vom mai fi
Ne vom iubi și dincolo de moarte.

Ascultă, priveşte şi taci!...
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!...

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şï zboară cu ele spre cer!...

Ion Minulescu - A XI-a poruncă

Când am pornit, ştiam doar că-i departe
Şi-i tare greu de-ajuns unde voiam;
Dar unde-i acel unde nu ştiam
Căci nu-l găsisem încă-n nici o carte.

Pe drumuri lungi şi vechi, bătătorite
De-atâţia mulţi porniţi’naintea mea,
Am colindat călăuzit de-o stea –
Icoana unei lumi întrezărite,

Dar într-o zi o fată – bat-o focul –
Mi-a-ntors din cale pasul obosit ...
- Unde-aş fi fost de nu m-aş fi oprit
Şi nu mi-aş fi vândut ei tot norocul?...

Ion Minulescu

AM GÂNDURILE...

Am gândurile înmuiate-n necuprins,
surâsul meu, e șoapta mea din suflet,
în haine colorate...port un vis,
vântul mi-e joc...cuvântul tău,mi-e cântec.
Împart cu tine clipele la doi,
și fiecare gest...mi-l fac tezaur,
heraldica iubirii-n amândoi,
e strălucirea unui timp...pe cap cu laur.
Te-aștept mereu...în neliniștea perete,
îmi port în suflet,ochii tăi răsplată,
podeaua sufletului,vrea să te desfete,
în anotimpul ce-am trăit...odată.
Am gândurile toate de lumină,
s-au cuibărit în mine ca speranțe
în cuvinte-ți voi zidi ființa sublimă,
atât să faci:Să mă cuprinzi în brațe!

Chiorean Aurel

Primăvara

Din somnul orb de noapte-ntunecoasă
De unde-au stat departe de frumos
Se reîntorc livezile acasă
În rochii înflorite până jos
E primăvară, iarăşi primăvară!
Pe fiecare margini de făgaş
Îşi scot strămoşii degetele-afară,
De ghiocei, de crini, de toporaşi
Se simte iarăşi mirosul câmpiei
Din nou aruncă soarele pojar
La cântecul înalt al ciocârliei
Ies roadele cu capetele-afar'
Aruncă ziua peste tot cu vrăbii
În codri cucii iară-au năvălit
Se bat cu gâtul păsările-n săbii
Şi glasurile-şi dau la ascuţit.

Virgil Carianopol

Cântecul sufletului - Khalil Gibran

În adâncul inimii mele
Se-aude un cântec fără versuri -
Un cântec ce trăiește
În sămânța inimii mele.
Refuză să se amestece cu cerneala pergamentului;
Îmi învăluie dragostea într-o mantie diafană
Și zboară, dar nu peste buzele mele.
Cum să îl cânt ?
Mi-e teamă să nu se amestece cu eternul pământesc;
Cui să îl cânt ?
Căci locuiește în casa sufletului meu
De teama urechilor pline de sensibilitate.
Când privesc în mine
Văd umbra umbrei mele;
Când îmi ating vârful degetelor
Îi simt vibrațiile.
Faptele mâinilor mele îi oglindesc prezența,
Așa cum un lac reflectă stelele strălucitoare;
Lacrimile mele îl dezvăluie
Așa cum picăturile strălucitoare de rouă
Dezvăluie taina unui trandafir veștejit.
Este un cântec ce s-a născut din contemplație
Și adus la suprafață de către liniște,
Evitat de larmă,
Îmbrățișat de adevăr,
Repetat de vise,
Înțeles de dragoste,
Ascuns de trezire
Și cântat de suflet, este cântecul dragostei.
Ce Cain sau Esaul ar putea să-l cânte?
Este mult mai parfumat decât iasomia;
Ce voce l-ar putea înrobi?
Este pecetluit la inimă, ca taina unei fecioare;
Ce coardă l-ar putea face să vibreze?
Cine îndrăznește să asemuiască strigătul unei furtuni
Cu suspinul unui copil?
Cine îndrăznește să spună cu voce tare
Cuvintele pe care numai inima le poate rosti?
Ce ființă omenească îndrăznește să cânte
Cântecul lui Dumnezeu?