POEZII RECENT ADĂUGATE

PREZENT!

Mă simt cu tine, orişiunde ţară,

De când pământu-mi dă din seva lui

Eu n-am plătit cu gândul sau cu fapta

Tribut, din libertatea ţării nimănui.

Mă simt cu tine, orişiunde ţară,

Îţi sunt soldat, în orice anotimp al meu

Ca flacăra mi-e inima fierbinte

Răspund ,,PREZENT!” la bine şi la greu.de Constantin Stroe.

"Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături
Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar
Când somnul bont la care-s condamnată
Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;

Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa
Cum ţii să nu se verse un potir
Şi pune-ţi gura peste gura mea:
Inspiră ţipătul care-l expir,

Să nu se-audă hohotul de plâns
Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;
Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă
Valul de spaimă care creşte-n jur


Şi duce totul, şi în urma lui  
Rămâne doar moloz şi ghilimele,
Şi se chircesc bolnave şi se sting
Şi soarele şi celelalte stele…"

Autor: Ana Blandiana

Naşterea lui Dragobete
Într-o noaptea fermecată,
Luna, fată bălăioară,
îşi privea-n oglinda apei
chipul ei de fetişoară.

Îi zâmbeau din ceruri stele,
greieri îi cântau din strune,
pomi îşi arcuiau coroana
dumneaei să se închine.

Şi din apele cristale
blânzii nuferi o priveau,
spiriduşii puneau prin iarbă
bobi de rouă ce luceau.

Măre, zice-se, c-atunce
se ivi mândru voinic
nalt, frumos, cu negre plete
cu mers sprinten pe colnic,

Ce era, precum se spune
în poveşti de pe la noi,
fiul mare-al babei Dochia,
ciobănel la mândre oi.

Care, ajuns pe malul apei,
văzu Luna, mândră fată
şi, privind-o cu uimire,
se îndrăgosti pe dată.

Şi-i vedea o lume-ntreagă
însă lor nu le păsa,
dragostea plutea-ntre dânşii
şi-mprejur tot lumina.

Dar din cer, aprinsul Soare
galben foc de gelozie
luă Luna şi pe boltă-o
ţintui el pe vecie,

Iar pe ciobănelu-acela,
botezându-l Dragobete
îi dădu pedeapsă
ca să fie-ndrăgostit de fete.

Şi să umble după ele
Chinuit mereu de dor,
Din sfârşitul lunii faur
Până-n miez de mărţişor.

Iar povestea lui mi-a spus-o
la fereastra mea, în munte,
un hulub ce-avea o pană
fermecată pe-a lui frunte,

Care îndemnat se vede
de prea bunul Dumnezeu
mi-a dat pana-i fermecată
ca povestea s-o scriu eu

Si să v-o aduc şi vouă
Să o spuneţi pe-ndelete
Ca să ştie lumea toată
Despre mândrul Dragobete.

Leonid IACOB