SALUT VOIOS DE PENSIONAR

Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.

Sursa Ta de Relaxare!


+4
Nutzy
Vecina
ginger55
Mark
8 participanți

    POEZII RECENT ADĂUGATE

    Nutzy
    Nutzy
     
     


    Salut Voios de Pensionar

    De vorba la o cafea

    Salut Voios de Pensionar

    POEZII RECENT ADĂUGATE - Pagina 8 Empty Re: POEZII RECENT ADĂUGATE

    Mesaj  Nutzy Lun 5 Ian 2015 - 14:50

    de Constantin StroeVATRĂ

    Pământ – cetate a ţării mele,

    Tezaur nesfârşitelor comori,

    Tu eşti izvor de mângâiere

    Rotondă – plai cu scriitori

    Patrie – vatră de lumină

    Eşti gândul meu cel mai frumos,

    Pornit din Dacia străbună,

    Cântat din fluierul de os.
    Nutzy
    Nutzy
     
     


    Salut Voios de Pensionar

    De vorba la o cafea

    Salut Voios de Pensionar

    POEZII RECENT ADĂUGATE - Pagina 8 Empty Re: POEZII RECENT ADĂUGATE

    Mesaj  Nutzy Lun 5 Ian 2015 - 14:52

    PREZENT!

    Mă simt cu tine, orişiunde ţară,

    De când pământu-mi dă din seva lui

    Eu n-am plătit cu gândul sau cu fapta

    Tribut, din libertatea ţării nimănui.

    Mă simt cu tine, orişiunde ţară,

    Îţi sunt soldat, în orice anotimp al meu

    Ca flacăra mi-e inima fierbinte

    Răspund ,,PREZENT!” la bine şi la greu.de Constantin Stroe.
    Gina Tudose
    Gina Tudose
     
     


    Salut Voios de Pensionar

    De vorba la o cafea

    Salut Voios de Pensionar

    POEZII RECENT ADĂUGATE - Pagina 8 Empty Re: POEZII RECENT ADĂUGATE

    Mesaj  Gina Tudose Lun 26 Ian 2015 - 8:24

    "Nu mă lăsa, aşează-mi-te-alături
    Şi ţine-mi capul strâns să nu tresar
    Când somnul bont la care-s condamnată
    Se-ascute, răsucindu-se-n coşmar;

    Cuprinde-mi tâmplele în palme-aşa
    Cum ţii să nu se verse un potir
    Şi pune-ţi gura peste gura mea:
    Inspiră ţipătul care-l expir,

    Să nu se-audă hohotul de plâns
    Ce-şi hotărăşte trupul meu contur;
    Îmbrăţişează-mă să nu mă smulgă
    Valul de spaimă care creşte-n jur


    Şi duce totul, şi în urma lui  
    Rămâne doar moloz şi ghilimele,
    Şi se chircesc bolnave şi se sting
    Şi soarele şi celelalte stele…"

    Autor: Ana Blandiana

    POEZII RECENT ADĂUGATE - Pagina 8 1376364_669797513080354_330482079_n
    Mark
    Mark
     

     


    Salut Voios de Pensionar

    De vorba la o cafea

    Salut Voios de Pensionar

    POEZII RECENT ADĂUGATE - Pagina 8 Empty Re: POEZII RECENT ADĂUGATE

    Mesaj  Mark Mar 3 Feb 2015 - 7:14

    Îmbătrânesc...
    Îmbătrânesc cu fiecare clipă,
    Cu fiecare ticăit de ceas,
    Tot ce-i frumos fac, uneori, în pripă
    Și-emoția mă gâdilă în glas.

    Îmbătrânesc, cu fruntea prinsă-n zile,
    Haotic, disperat și inocent,
    Mă învelesc cu ale nopții file
    Și-n cartea dinspre ziuă sunt absent.

    Îmbătrânesc cu inima de piatră,
    Iar ochii-mi sunt de pofte mai avizi,
    Vreau să mă prind cu mâinile de vatră,
    Să fiu cel mai bogat dintre cupizi.

    Îmbătrânesc cu mintea în vacanță
    Și-aș vrea să-nchiriez pământul tot,
    În casă mi-am pus aur și pe clanță,
    Când voi muri să-l fure un netot.

    Imbătrânesc citind aceste rânduri,
    Gândind c-am tras numai lozul cel mic,
    M-oi odihni, curând, pe-un pat de scânduri...
    Luați, copii...eu nu mai vreau nimic!


    POEZII RECENT ADĂUGATE - Pagina 8 Gianni-strino_32
    Vasile David
    Mark
    Mark
     

     


    Salut Voios de Pensionar

    De vorba la o cafea

    Salut Voios de Pensionar

    POEZII RECENT ADĂUGATE - Pagina 8 Empty Re: POEZII RECENT ADĂUGATE

    Mesaj  Mark Vin 13 Feb 2015 - 7:02

    POEZII RECENT ADĂUGATE - Pagina 8 Zsv89j

    Naşterea lui Dragobete
    Într-o noaptea fermecată,
    Luna, fată bălăioară,
    îşi privea-n oglinda apei
    chipul ei de fetişoară.

    Îi zâmbeau din ceruri stele,
    greieri îi cântau din strune,
    pomi îşi arcuiau coroana
    dumneaei să se închine.

    Şi din apele cristale
    blânzii nuferi o priveau,
    spiriduşii puneau prin iarbă
    bobi de rouă ce luceau.

    Măre, zice-se, c-atunce
    se ivi mândru voinic
    nalt, frumos, cu negre plete
    cu mers sprinten pe colnic,

    Ce era, precum se spune
    în poveşti de pe la noi,
    fiul mare-al babei Dochia,
    ciobănel la mândre oi.

    Care, ajuns pe malul apei,
    văzu Luna, mândră fată
    şi, privind-o cu uimire,
    se îndrăgosti pe dată.

    Şi-i vedea o lume-ntreagă
    însă lor nu le păsa,
    dragostea plutea-ntre dânşii
    şi-mprejur tot lumina.

    Dar din cer, aprinsul Soare
    galben foc de gelozie
    luă Luna şi pe boltă-o
    ţintui el pe vecie,

    Iar pe ciobănelu-acela,
    botezându-l Dragobete
    îi dădu pedeapsă
    ca să fie-ndrăgostit de fete.

    Şi să umble după ele
    Chinuit mereu de dor,
    Din sfârşitul lunii faur
    Până-n miez de mărţişor.

    Iar povestea lui mi-a spus-o
    la fereastra mea, în munte,
    un hulub ce-avea o pană
    fermecată pe-a lui frunte,

    Care îndemnat se vede
    de prea bunul Dumnezeu
    mi-a dat pana-i fermecată
    ca povestea s-o scriu eu

    Si să v-o aduc şi vouă
    Să o spuneţi pe-ndelete
    Ca să ştie lumea toată
    Despre mândrul Dragobete.

    Leonid IACOB
    Mark
    Mark
     

     


    Salut Voios de Pensionar

    De vorba la o cafea

    Salut Voios de Pensionar

    POEZII RECENT ADĂUGATE - Pagina 8 Empty Re: POEZII RECENT ADĂUGATE

    Mesaj  Mark Vin 13 Feb 2015 - 7:31

    POEZII RECENT ADĂUGATE - Pagina 8 24qixbo

    Fantezie...
    Greu şi multă-ndurerare te apasă-n orice seară,
    Cînd, cu chin şi cu durere, aştepţi zorii să răsară.
    Daca nu ai sănătate să te bucuri de ce ai,
    Cît de mare-ar fi averea, şi palatu-n care stai,
    Nu au cum să-ti facă viaţa şi trăirea fericită,
    Tot la fel cum o femeie, care nu îţi e iubită,
    De ar fi din soare ruptă, ca o zînă din poveşti,
    Dacă nu e cea pe care o visezi si o doresti,
    Dai tot aurul din lume cu întreaga-i strălucire,
    Pentru-o viaţă-n modestie, dar pe-un munte de iubire,
    Iar palatul, în ruină tu îl laşi, nepăsător,
    Ce ai strîns o viaţă-ntreagă, priveşti dispreţuitor.
    Rangul, faima şi mărirea, după care 'ntr-un cuvînt,
    Ai fugit toată viaţa, ducă-se, duse de vînt.
    Nu mai vrei să ştii de urma şi de soarta nimănui,
    Rămîi rece la necazul, sau norocul orişicui.
    Împărat dacă te-ar face, sau orice, nu iţi mai place,
    Tot ce vrei şi ai nevoie, e să fii lăsat în pace,
    Ca, în lumea ta de gînduri, să trăieşti in sihăstrie,
    Şi-n închipuiri să-ţi afli, un crîmpei de bucurie,
    După cum îţi este placul şi pe cît să stai ai vrea,
    Cu femeia mult dorită şi regină-n viaţa ta.
    Fantezie, fantezie, doar tu visele-mi mîngîi,
    Să nu pleci de lîngă mine niciodată, şi rămîi,
    Cît o fi, că n-o mai fi pîn' la cap atît de mult,
    Şi ești singura ce-mi place să-i vorbesc şi s-o ascult.
    Cît mi-o fi întreagă mintea şi pînă s-o opri roata,
    Iar cînd voi simți sfîrşitul, am să-ţi spun adio, gata !

    Dan Dadae.

    gilu
    gilu
     
     


    Salut Voios de Pensionar

    De vorba la o cafea

    Salut Voios de Pensionar

    POEZII RECENT ADĂUGATE - Pagina 8 Empty Re: POEZII RECENT ADĂUGATE

    Mesaj  gilu Lun 1 Iun 2015 - 15:47

    1 Iunie (Mai stii, Ioane?)


    Aveam si cravata rosie,
    La gat si sort si flori,
    In parc pe trotineta,
    Mai stii, Ioane?
    Si ovatii...

    Concurs si flori si suc si tobosari
    Si goarna: salut voios de pionier
    Si ovatii...

    Era prima zi cand ti-ai pierdut inelul,
    Ti-ai facut nod si ai plans,
    Si ovatii...

    Si multa lume adunata,
    Mai stii, Ioane?
    Ai luat premiul si ai plans,
    Si ovatii...

    De atunci au trecut anii,
    Ti-a ruginit trotineta,
    Ti-ai pierdut premiul si cravata,
    Si ovatii...

    A mai ramas goarna:
    Salut voios de pionier...
    Mai stii, Ioane?
    Mark
    Mark
     

     


    Salut Voios de Pensionar

    De vorba la o cafea

    Salut Voios de Pensionar

    POEZII RECENT ADĂUGATE - Pagina 8 Empty Re: POEZII RECENT ADĂUGATE

    Mesaj  Mark Dum 6 Noi 2016 - 9:49

    POEZII RECENT ADĂUGATE - Pagina 8 Mama1bf25

    Continut sponsorizat


    POEZII RECENT ADĂUGATE - Pagina 8 Empty Re: POEZII RECENT ADĂUGATE

    Mesaj  Continut sponsorizat

      Subiecte similare

      -

      Data/ora curentă este: Sam 27 Apr 2024 - 18:21